Interviu Andrei Stefanescu de Codruta Corocea

Codruta m-a intrebat citeva lucruri despre ce fac eu prin filmele pe care le fac, intr-un interviu pentru revista scolii ei.
Pe Codruta o gasesti cel mai bine pe instagram si facebook si ea un artist vizual implicata in alternative fashion si tot ce inseamna alternative culture.

Spune-mi te rog puțin despre temele majore care razbat în filmele tale,
Nu prea ma pricep la teme. Acestea ar fi frumos de gasit de oameni cu o pregatire mai intelectuala decit mine. Sint citeva cronici facute la filmele mele, probabil pe acolo sa se intuiasca la ceva teme. Habar n-am. Eu sint cumva pozitionat la celalat capat al vederii unui film.

Tu ce obsesii ai? Se manifestă ele în vreun fel în ceea ce faci?
Toate filmele si videourile mele vin cumva din obsesii interioare precognitive. Ma intereseaza mult nu sa enuntez idei, cit sa explorez zone umane foarte intime si secrete din om si dintre om si om. Cele mai multe sint nespuse inca. De aceea filmele mele sint un fel de cheie care deschide zone neexistente inca, si am tot primit acest mesaj de la oameni, cit de ciudat si de neinteles este experienta de a vedea un film, dar cit de revealing intr-un fel inca neprelucrat.

Ce lucruri îți plac și ce lucruri te sperie?
Imi plac foarte mult oamenii de nouageneratie care nu au acea osoasa suspiciune fata de tot si toate. Pentru ca fara sinceritatea si incredere in ceilalti este imposibil sa sapam in noi insine si sa exploram umanitati si naturi umane.
Cel mai mult ma sperie cind imi mai aduc aminte ca am trait o perioada intr-o lume in care totul era minciuna si adevarul era si el instantaneu transformat intr-o aluzie, intr-un sens alterat, intr-un instrument de abuz. O sufocare paranoiaca la nivel de intreaga societate. Ma bucur mult ca am reusit sa ies si si mai si sa imi pot exprima complet adinca sinceritate. Atit cit este ea la fiecare moment din timp.

Spune-mi despre cum e să faci film fără un buget propriu-zis și fără profit,
Exista o minunata libertate si sinceritatea din partea celor implicati, atunci cind faci un film numai si numai din placerea si credinta in acele idei si emotii. Si de aceea echipele sint foarte strinse iar experienta este foarte des una magica si minunata.
Dar pentru a stringe o echipa potrivita in jurul unui proiect nobudget este foarte foarte greu, si nu totdeauna un succes. Este un act mult prea spiritual pentru multi si de aceea nu se implica.
Iar atunci cind intervine plata, si circularea banilor, daca nu exista un sistem deja fluid, cum este acela cultural festivalier, finantat de un stat si noprofit, nu prea se poate face film, cumparind oameni si lucruri.

Ce poti sa imi spui despre cele 8 filme ale tale, de la ce au pornit fiecare? InteriorSkies, No Man’s Land, Returning, Silent Series, Meno, SleepAwake, EarthEye, Beings
Meno, este primul meu proiect mai mare, un video performance noise si butoh in 2012, plecind de la Butoh care este un dans al mortii, sau mai bine zis un dans intre viata si moarte si Meno fiind o metoda de rationalizare prin dezbatere, am facut acest video care este cumva despre dificultatea si magia nasterii unui univers. Apoi SleepAwake primul mediu metraj tot in 2012 care a pornit de la o idee de-a mea cum ca moartea odata ce este perceputa ca salvatoare devine obsedanta si compulsiva. Apoi in 2015 Beings care are la baza nevoia unei fete de a deveni lumina, de a se purifica de o viata pe care nu o mai recunoaste ca fiind parte a ei. Si este si o bucurie a calatoriei catre descopunere. O calatorie pe care in film o fac toate cele 3 personaje principale. Fiecare in directia lui, inspre dorinta si neputinta lui. Mai este proiectul SilentSeries, unde am filmat oameni care respira de 100 de ori uitinduse in camera fara sa se miste. Si aceasta privire insistenta intre spectator si performer care nu joaca ci se deschide timp de 6,7 minute cit respira, este o revelatie pentru amindoi sper eu. Mai sint o serie de video performanceuri in proiectul SinneSinth, unde toate pleaca de la idea ca corpul nostru este metafora si odaca cu el noi insisi devenim o parte de poem pe care ne-o exprimam in momente foarte rare si foarte unice si foarte ciudate. Este si o atragere de atentie catre ritual si spiritualitate si de ce exista si cum s-au intimplat in experienta noastra umana.

Cum găsești/selectezi actorii
Evident prima cautare este intre oamenii pe care ii stiu deja, si cu care am o relatie apropiata, artistic wise. Apoi caut pe facebook actori si grupuri de casting din Romania. Apoi caut in toata europa. La noi actorii nu prea au legatura cu cinemaul, actorie la noi inseamna teatru. Sint fff putini actori care inteleg si iubesc si filmul. Este o disciplina cu totul si cu totul diferita de teatru. Asa ca in afara (Germania, Franta, Belgia, UK) sint enorm de multi actori strict de film, si inebuniti sa joace, orice, oriunde. Cu putine fonduri, poti aduce din afara actori foarte buni si commited pentru a juca, desigur daca ai scenariu pretabil la engleza si la un mai cosmopolit ambient.

Care este experiența ta cu școlile de film?
Mmmm, conteaza mult intentia cu care te implici in ele. Pentru ca o scoala de arta nu este ceva foarte natural. Pentru ca mentorul nu isi alege ucenicul si ucenicul nu aspira la acel mentor. Asa ca clashul este foarte foarte sigur.
Eu nu am ajuns intr-o scoala de film cu lista de filme deja in minte, dar aveam un stil puternic si atunci. Stil care mi-a fost respins de la inceput pina la sfirsit. Iar eu nefiind un om care se lupta cu morile de vint ci face un graffiti pe ele – fuck you – si cauta alta cale, am ales sa construiesc o alta cale de a face film si a ajunge la public decit prin clasica varianta CNC.

Cum ești tu primit de public,
Filmele mele nu prea sint pentru un general public. O decizie pe care am luat-o de la inceput. Asa ca publicul filmelor mele este unul cult si restrins, asta ma ajuta foarte mult, pentru ca stiu ca imi pot dezvolta un univers in jurul unor oameni care deja ma inteleg si parte din care fac si filmele si videourile mele.
Pentru publicul mare, filmele mele sint niste idiotenii, de kk, complet de neinteles. Si asta este foarte bine. Nu am vrut niciodata sa pacalesc lumea sa simta sau sa gindeasca ceva, folosind metode populiste de a povesti. Prefer sa stea deoparte decit sa inteleaga si sa foloseasca prost ceea ce fac eu.

Cum e să faci film în România și în ce direcție crezi că se îndreaptă cineaștii Români,
La un moment dat am crezut ca si eu sint tot in valul de realism crud al cinemaului 2000ist. Numai ca m-am descoprit mult mai metarealist. Cred ca este foarte bine ca ne cautam sinceritatea in acest frust realism nondramatic, dar se intimpla sa devina si o moda foarte falsa special faurita pentru succesul prin festivaluri si atunci sinceritatea de la care a plecat acest impuls frumos se va prabusi cit de curind. Eu inca cred ca romanul este un liric realist defel, asa ca ne vom tot inviriti in zona aceasta. Putina comedie, putin realism, putin oniric din cind in cind. Si sa nu uitam ca si bugetele sint ffff mici.

Ceva cărți, regizori și filme care-ți sunt aproape,
Dupa o perioada de mari regizori, Bergman, Antonioni, Fellini, Kurosawa, apoi de mici si nebuni regizori ca Waters, Joe D’Amato, Tsukamoto, am tot incercat sa gasesc filme care se pot face in nobudget, asa ca mult mult Hollywood nu prea ma mai intereseaza. Acum ma vad prins intr-o perioada mai spre Fassbinder, Dumont, Claire Denis, a filmmakerilor veniti din zona de literatura, a caror viziune imi este apropiata si de ce fac eu. Unde emotionalitatea este foarte eterica, sharp si electrizanta fara a fi ultradramatica si afiramtiva. Filme ca semn de intrebare si ca explorare.
De citit sint in faza de enciclopedii, si teorie cinematografica. Tocmai citesc despre lumea fascinanta a fictiune bazate pe idei stiintifice si o carte despre teoria montajului in istoria cinematografului. E foarte frumos sa citesti despre o traditie atit de obscura ca cea a editarii unei povesti cinematografice. Si cum pas cu pas, decada dupa decada, generatii dupa generatii au tot acumulat si schimbat si inovat peste ce au facut mentorii lor.

Ce ii recomanzi unui novice într-ale filmului,
Cel mai universal si basic advice pentru un doritor de film este sa faca sa cum crede el cel mai cel mai adinc si sincer. Nu conteaza deloc tehnica. Orice obiect artistic este consumat pentru emotiile lui. Pentru cum ne face sa ne simtim. Fi cit mai suprarealist posibil, orice creatie este un proces de descoperire de sine, asa ca trebuie sa incepem cu ce este cel mai necunoscut la noi insine but graspable.

Ai în Beings la final o imagine foarte puternică. Ceva asemănăror unor sfere enorme care încadrează cadrul. Cum găsești spații care să se plieze cu stările interioare ale personajelor și cu mizanscena? Spații care întregesc emoția. Mai ales ținând cont de spațiu că e filmat în Germania. l-ai descoperit pur și simplu sau știai înainte de existența lui?
La acea secventa, utlima cumva, din film, aveam nevoie, din stadiul de scriitura, de un loc inalt, iar Eva(protagonista) sa se piarda cumva in lumina unui apus de soare. Cautind locatii in Berlin am gasit si acest turn foarte vestit care mi-a placut mult pentru ca planetoizii lui si ciudatenia lor erau in acelasi timp si in idea mea de pierdere intr-un cosmos, dar si intr-un real bizar. Pentru ca finalul este despre intoarcerea ei intr-o alte poveste.
In nobudget, foarte multe se schimba de-a lungul transformarii textului in film. Este ca dezvoltarea unei plante si nu ca o contructie. Nu stii ce o sa iasa. Tot ce poti sa faci este sa insisti ca ceea ce iese sa fie in tonul si puterea scenariului si sa te tii bine de viforul modificarilor, sa le absorbi si sa le incorporezi povestii si lumii din film.

0 comments:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *